Reacții la Tenet: un film de spionaj ca un cub Rubik

Posted 2020/09/1860

Sarcina protagonistului este de a investiga, și posibil de a influența, diverse arme și instrumente de luptă „inversate”, care se întorc din timp și spațiu, animate de o tehnologie necunoscută dintr-un viitor tenebros

 

Tenet, cel mai ambițios proiect de până acum al lui Christopher Nolan (Inception, The Dark Knight, Interstellar, Dunkirk etc), a ajuns în sfârșit pe marile noastre ecrane, după amânări și o lansare în mai multe teritorii pe 26 august, iar în SUA la începutul acestei luni. Din teritoriul american, arhivate de rottentomatoes.com, vin şi reacţiile la această super-producţie, iar lansarea la noi ne face să trecem în revistă cele mai interesante puncte de vedere despre film. „De la stranie glacialitate” și „confuzie” la „sublim”, iată ce scrie presa internațională despre film.

În Tenet timpul este un instrument, unul transformat într-o armă de către eroii negativi. Filmul este despre un agent CIA anonim (jucat de către John David Washington, al cărui personaj este definit simplu „protagonistul” în film), recrutat într-o organizație clandestină numită „Tenet” (Dogma). Sarcina lui este de a investiga, și posibil de a influența, diverse arme și instrumente de luptă „inversate”, care se întorc înapoi din timp și spațiu, animate de o tehnologie necunoscută dintr-un viitor tenebros.

„Fermercător și strălucitor, filmul lui Christopher Nolan este un James Bond conceput ca un cub Rubik”, scrie USA Today. „Acest film de spionaj plasat într-un context global acoperă unele elemente familiare – e drept, în viziunea epopeică a lui Nolan – începând de la scene cu multă culoare locală, de la coasta Vietnamului la un oraș părăsit din Rusia, apoi la opera din Kiev acolo unde Tenet începe cu o misiune ce îl testează pe Protagonist (John David Washington). Noul recrut al unei organizații secrete, eroul nostru rămâne fără nume, tocmai pentru că el personifică perspectiva publicului pe măsură ce înaintăm în cursul inversat al timpului. (Nu este vorba despre „călătorie în timp” în sine, ci este vorba mai mult despre modul în care unele lucruri progresează, în timp ce altele – mulțumim entropiei – regresează)”.

USA Today descrie acțiunea pornind de la un oligarh rus megaloman, Andrei Sator (Kenneth Branagh), care pune la cale tot felul de mașinațiuni ce duc la proverbialul sfârșit al lumii („însă unul și mai tragic”). Pentru a-l opri, Protagonistul își sapă un drum în cercurile oligarhului, împrietenindu-se cu soția abuzată a acestuia, Kat (Elizabeth Debicki). Și Protagonistul capătă o mână de ajutor în lumea stranie a inversiunii de la misteriosul său nou partener, Neil (Robert Pattinson).

„Exagerat? Nu, sublim!”.

Uneori unul, alteori celălalt este cel care oferă o mână de ajutor, deși cei doi se potrivesc de la sine indiferent cum se derulează acțiunea explozivă. Apar și scene de luptă în care dușmanii evoluează înainte și înapoi în timp, la fel de plăcut de urmărit ca scenele de luptă din Inception; au loc urmăriri de mașini, care se derulează înainte și înapoi într-o urmărire continuă, apoi un avion Boeing 747 lovește o clădire pentru a facilita furtul unei picturi. Exagerat? Nu, sublim! Atunci când aceste momente care te fac să dai ochii pe spate se întâmplă, totuși, ați putea fi prea derutat pentru a reuși să puneți cap la cap aspectele contradictorii din Tenet, astfel încât să vă bucurați de ele la maximum”, avertizează publicația.

New Yorker scrie că „ceea ce te surprinde este cât de lipsit de sentiment pare filmul, în pofida tuturor ocaziilor de a crea emoții”. Criticul publicației continuă într-o notă sarcarstică menționând că se înțelege greu ce spun personajele, într-atât încât spectatorilor li se va părea, prin comparație, că Bane din The Dark Knight (personajul are o mască pe gură ce a făcut ca tot ce spunea să se audă ca un mormăit – n.red) e o nouă Julie Andrews.

„Nolan s-a plasat atât de sus deasupra legilor fizicii cu o poveste în care însăși legile acesteia au devenit motivații ale personajelor”.

The Atlantic notează că „filmul pare ruda apropiată a lui Inception, prin faptul că debordează de o expozițiune ce nu se mai termină, în care regulile unui complicat univers SF sunt explicate în continuu. Este suficient de ușor să ignori detaliile, însă fanii lui Nolan vor îndrăgi, și acum, tendința acestuia de a transforma manualele cu instrucțiuni în dialoguri complicate dintre niște băieți chipeși îmbrăcați la patru ace. Nolan s-a plasat atât de sus deasupra legilor fizicii cu o poveste în care însăși legile acesteia au devenit motivații ale personajelor. Este copleșitor să observi că regizorul lucrează la o scară atât de amplă, însă personajele umane din film, în acest context, se pierd. Considerând măiestria regizorală a lui Nolan, lumea lui suferă de o stranie glacialitate”.

Avclub.com notează că Tenet provoacă mai multă confuzie decât încântare.

„Lumea lui Nolan suferă de o stranie glacialitate”.

Nolan, citat de IndieWire, spunea despre film la începutul anului că „Traversăm mai multe genuri diferite, într-un mod sperăm proaspăt și interesant. Am filmat în șapte țări, în mai multe locuri, cu o distribuție amplă și cu platouri extinse. Cu siguranță, e cel mai ambițios film pe care l-am făcut…”

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *